Viaţa de adolescent!

Cine este adolescentul?
Este o întrebare care în aparenţă pare a fi simplă, dar dacă ar fi să ne gândim mai mult la ea descoperim că este destul de complicat de prezentat cine este adolescentul. De aceea consider că, mai întâi, ar fi mult mai potrivit să clarific ceea ce este adolescenţa.
Astfel, adolescenţa este acea perioadă din viaţa unui om care se întinde de la vârsta de 11 ani până la 18 ani. Începutul sau sfârşitul adolescenţei se pot instala mai devreme sau mai târziu de vârstele menţionate, în funcţie de fiecare individ în parte. Adolescenţa se împarte la rândul ei în două subetape importante: prima este preadolescenţa sau pubertatea, iar cea de-a doua este adolescenţa propriu-zisă.
  De ce adolescenţa este considerată perioadă critică?
Schimbările prin care trece adolescentul cuprind: corporalitatea sau aspectul corporal, maturizarea sexualităţii, diversificarea emoţiilor şi trăirilor, comportamentele şi atitudinile faţă de el şi faţă de ceilalţi, relaţiile cu ceilalţi, interesele, dezvoltarea conştiinţei şi a conştienţei de sine, independenţa pe care caută să o câştige din ce în ce mai mult, prieteniile şi anturajul, aspiraţiile, dorinţele de afirmare, motivaţiile, operaţiile gândiriiţi calităţile acesteia. 
Probleme pe care le poate întâmpina orice adolescent şi care se pot rezolva prin consiliere psihologică
Probleme şcolare
În viaţa adolescentului pot apărea dificultăţi sau probleme şcolare care constituie motive de conflict cu părinţii sau cu alţi adulţi (profesori). Cauzele acestui gen de probleme sunt diverse, ele pot fi aflate şi găsite soluţii de rezolvare.
Printre problemele care apar în viaţa şcolară a adolescentului se află următoarele: abandon şcolar, blocaj la una din materii, nu mai învaţă aşa cum o făcea înainte, chiuleşte de la şcoală, refuză să înveţe la anumite materii, învaţă mult dar rezultatele sunt sub nivelul efortului depus, este în conflict cu unul din profesori şi e pe cale de a rămâne corigent etc.
Complexe de inferioritate
Adolescentul devine din ce în ce mai mult conştient de propria persoană, de propriile lui posibilităţi, de calităţile şi defectele sale. Imaginea propriei sale persoane devine deosebit de importantă în viaţa sa, acesteia acordându-i-se o atenţie deosebită. Dacă acestă imagine nu este aşa cum şi-o doreşte, poate conduce la apariţia complexelor de inferioritate care devin piedici din ce în ce mai mari în viaţa lui. Apar nelinişti, discuţii pe această temă, tensiuni care dacă nu îşi găsesc rezolvare cu ajutorul părintelui, pot deveni motive pentru o vizită la psiholog.
Viaţa sentimentală
Emoţiile, trăirile, sentimentele adolescentului se diversifică şi îşi modifică intensitatea şi consistenţa. Poate să apară prima dragoste, dar şi prima mare dezamăgire, trăiri care încă nu pot fi gestionate eficient de către adolescentul care nu mai trăit astfel de experienţe.
Trăirile, sentimentele, emoţiile sunt noi şi intense pentru adolescent, iar ele devin greu de înţeles şi de gestionat pentru el. Nu ştie ce se întâmplă cu el, nu ştie ce să facă sau cui să îi vorbească despre ceea ce simte. Totul poate deveni dificil şi din ce în ce mai greu de suportat pentru el.
Dacă părintele nu ştie cum să îl ajute, sau nu abordează corect problemele sentimentale ale adolescentului, acestea pot genera dificultăţi prezente şi viitoare în viaţa fiului sau fiicei sale.
Probleme de relaţionare cu adulţii (părinţi, alţi adulţi)
Relaţionarea cu ceilalţi poate întâmpina şi ea dificultăţi în etapa adolescenţei. Cauzele care conduc la dificultăţi de relaţionare – între adolescent şi părinte sau alte persoane – sunt diverse şi de cele mai multe ori greu de descoperit de părintele care este asaltat şi îngrijorat de acestă problemă.
Într-o astfel de situaţie consilierea psihologică a adolescentului şi a părintelui vă poate sprijini în găsirea unei modalităţi eficiente de relaţionare care să vă permită să refaceţi echilibrul de care aveţi atâta nevoie.
Izolare sau retragere
Aţi observat că de la un timp fiul sau fiica dumneavoastră are tendinţa de a se retrage sau izola faţă de cei din jur. Este un comportament destul de recent pe care nu îl înţelegeţi şi care a început să vă îngrijoreze. Cauzele acestor probleme sunt diverse şi pot fi descoperite cu ajutorul psihologului.
Dificultăţi în alegerea viitoarelor studii sau a unei profesii
S-a hotărât pentru o facultate sau pentru un anume liceu, dar între timp s-a răzgândit. Nu ştie ce cale să urmeze şi se simte dezorientat atunci când este pus în faţa unei alegeri. Timpul trece, examenele se apropie, iar el tot nehotărât pare. Părintele nu mai ştie ce să facă sau cum să facă pentru a-şi ajuta copilul în această privinţă. Viitorul adolescentului depinde de alegerea pe care acesta o va face. Ce îl determină pe el să nu se poată decide este un lucru detul de greu de aflat de părinte, chiar şi de adolescent. De aceea, într-o astfel de situaţie consiliere psihologică poate fi benefică pentru adolescent.

Ce se întâmplă în cabinetul psihologului?
Prin intermediul consilierii psihologice adolescentul are posibilitatea de a-şi putea deschide sufletul, de a spune ceea ce îl neşlinişteşte, ceea ce îl sperie, ceea ce îşi doreşte de la prezent şi de la viitor, ceea ce visează, cum se vede pe sine, cum îi vede pe ceilalţi, şi multe alte lucruri pe care simte că nu le poate spune nimănui sau lucruri pe care el însuşi nu le poate înţelege.
Toate acestea devin posibile prin intermediul şedinţei de consiliere, alături de persoana pregătită să asculte frământările, neliniştile şi căutările sale.

Comentarii

Postări populare