Absurd

Într-o lume a absurdului unde oamenii încearcă să găsească un rost al existenței și explicații pentru fiecare pas strâmb făcut – să-ți păstrezi echilibrul și să nu cazi în prăpastie – e complicat.Să rămâi calm, rece, distant și cu același zâmbet pe buze. Să știi când să spui ferm: NU! Și să nu-ți fie frică de propriile gânduri.Atunci când simți ceva, când cuvintele-ți clocotesc în minte – să le dai frâu liber. Uneori, realizăm, că poate timpul se scurge prea rapid, poate ar trebui să fim altfel. Să învățăm să ne apreciem așa cum suntem. Pentru că nimeni, nimeni nu-ți va fi mereu alături. Oameni vin și pleacă. Se transformă-n cenușă. Se dizolvă-n trecut și amintiri. În memorii tulburate ca fumul dens de țigară. În clipele când te simți jos, atât de jos încât nu mai știi cum să te ridici – toți brusc pleacă. Pleacă pentru că…au viața lor. La fel de zbuciumată. La fel de nebună și plină de bumeranguri.E important să știi, că lupta continuă și după fiecare izbire de asfalt și genunchi însângerați, după luni și ani de agonie, într-o zi, vei simți, că nu mai ai nevoie de nimeni și nimic.

Ești liber. Liber de prejudecăți, de spaimă, de atașamente. Ești un mic puzzle dintr-un tablou imens.

Pur și simplu – exiști. Și asta-i suficient.

Pentru că viața e scurtă și firul adesea se rupe în cel mai neașteptat moment.