Toamna,al sufletului cald!

    Distinsa toamnă a pășit mândră pe meleagurile însetate de liniște.A colorat grădinile, parcurile, livezile, a ruginit frunza din vii, a plouat peste noi cu frunze multicolore, ne-a dezgolit copacii.    Ce bine e că avem toamnă,căci sufletele noastre știu când să se scuture de griji, iar rândunelele știu când trebuie să-și ia zborul spre alte meleaguri.Atâtea începuturi și sfârșituri încap într-o toamnă, încât s-ar părea că însăși universul e o veșnică toamnă.    Toamna este un anotimp al contrastelor și-al lungilor momente de meditație, cu cer senin, acoperit brusc de nori negri și seri cu miros de fructe coapte.Dar ce am face noi fără toamnă? Am avea doar cald și frig, ar fi prea frig pentru inimă și prea cald pentru rațiune. Ea știe cel mai bine să ne potrivească cu grija-i părintească: dacă ne este cald, ne trimite câte un vânt șăgalnic, iar dacă sufletului îi este frig, îl acoperă grijulie cu o frunză.    Frumoase file a scris toamna în cartea ochilor noștri, dar în depărtare se aud clinchete de clopoței, iar vântul ce pișcă ușor de obrăjori e gata să întoarcă o filă nouă.