UNDE NE ÎNDREPTĂM?

     E trist că oamenii, care ne erau apropiați    acum ceva timp, ne-au devenit total     străini. Toate amintirile, sutele de fotografii împreună par a fi desprinse dintr-un vis străin.

Timpul nu ne așteaptă din urmă. Fuge și noi fugim cu el. Fugim prin viață, iar când ne oprim, pentru o clipă, și ne gândim la trecut, nici măcar nu realizăm cum am ajuns până în punctul dat!

Ne schimbăm atât de repede, încât nici nu ne dăm seama de acest fapt. Cine am fost? Cine am devenit? Când au avut loc toate aceste schimbări? Unde ne duce atât de repede timpul? De ce ne îndepărtăm de oameni? De ce totul devine, din ce în ce mai, trist? Să fie oare acesta un semn al maturizării? Refuz să cred! Refuz să pășesc în universul adulților.