Viaţa
Cum ne naştem începem să trăim să creştem şi să murim.Fiecare om are rolul lui pe această lume.
Viaţa este trecătoare de multe ori nu ne dăm seama cât de repede poate să treacă. Este şi foarte schimbătoare oricând îşi poate schimba direcţia ca o frunză ruginită care cade dintr-un copac.
În fiecare zi ni se întâmplă lucruri care mai spectaculoase. Acestea ne forţează să ne gândim că toate lucrurile se întâmplă cu un sens şi că cineva ne ghidează viaţa.
Omul nu se mulţumeste doar cu prezentul, el se gândeşte şi la viitor.
Bucuria de a trăi nu se regăseşte în realizările măreţe în posesiile materiale ci este cea pe care o vedem în actele de toate zilele, în micile lucruri.Uneori,ne loveşte atât de rău, încât nu credem că ne vom mai ridica vreodată.
Dar omul trebuie să spere şi să se gândeasca că după furtună vine vreme bună.

Comentarii
Trimiteți un comentariu